Printre aceste lăcaşuri de cult, vizitate nu doar de locuitorii ţării noastre, ci şi de numeroşi turişti şi pelerini străini, precum mănăstirile Voroneţ, Putna, Suceviţa, cu adevărat demnă de menţionat este şi Mănăstirea Humor (sau, la fel de corect, a Humorului, denumire preferată de unii localnici, în special). Istoria acestui lăcaş de cult începe în primii ani de secol XV, când vornicul de Suceava din timpul domnitorului Alexandru cel Bun a întemeiat un prim loc de rugăciune la poalele Obcinei Mari, un loc ce corespunde actualei amplasări a satului Mănăstirea Humorului. Biserica a fost ctitorită mai târziu, la începutul deceniului   4 al veacului XVI (1530 este anul cel mai des menţionat ca desemnând sfârşitul construcţiei bisericii). Ctitorul mănăstirii, Toader Bubuiog, era un mare logofăt moldovean în timpul domnitorului Petru Rareş. El a fost înmormântat în Mănăstirea Humor, la moartea lui, 9 ani mai târziu. După cum ştim, aşa se obişnuia în timpul Evului Mediu, ca ctitorii lăcaşelor de cult să fie înmormântaţi în interiorul acestora.

            Pisania în limba slavonă (slavona era limba liturgică, bisericească a ţinutului românesc până în secolul XVI) amplasată pe peretele de sud al bisericii poartă următoarea inscripţie:

„Cu vrerea Tatălui și cu ajutorul Fiului și cu săvârșirea Duhului Sfânt, la porunca evlaviosului domn Petru Voevod, fiul voevodului Ștefan cel bătrân, s-a început și s-a zidit acest hram în numele cinstitei Adormiri a Prea Curatei și Prea Binecuvântatei noastre Stăpâne Născătoare de Dumnezeu și pururea Fecioară Maria, pe cheltuiala și cu osteneala robului lui Dumnezeu, jupân Toader mare logofăt și a soției sale Anastasia, în anul 1530 luna august 15 […].”

Obiceiul medieval era ca, la terminarea construcţiei unui lăcaş de cult, să fie amplasată o pisanie, adică o piatră de aducere aminte, unde să fie precizate, cel mai adesea, aspecte referitoare la ctitorul bisericii, motivarea zidirii acesteia, obţinerea finanţării pentru construirea ei şi diverse alte date asupra monumentului. După cum putem cunoaşte din manuscrise, din însemnările celor care au trăit în perioada premodernă, care au ajuns până la noi, în ciuda timpului scurs, aceste însemnări începeau întotdeauna, după cum putem constata şi din pisania Mănăstirii Humor(ului), cu un omagiu adus lui Dumnezeu, care a făcut posibilă ctitorirea lăcaşului de cult. Nu mai puţin importantă era percepţia poporului asupra domnitorului însuşi, în Evul Mediu, care era „trimisul divin”, poziţia sa de domn neputând fi contestată din acest motiv al predestinării.

Patru obiective principale, care nu se sincronizează din punctul de vedere al momentului construcţiei lor, formează ansamblul mănăstiresc Humor. Este vorba despre biserica principală, despre care am vorbit în rândurile de mai sus, despre ruinele caselor mănăstireşti, ce datează din secolele XVI-XVIII, de turnul clopotniţă, ce a fost adăugat abia pe parcursul veacului XIX, şi, nu în ultimul rând, de aşa-numitul „Turn al lui Vasile Lupu”, construit în timpul domniei acestuia în Moldova, undeva la începutul deceniului 5 al veacului XVII (1640). Despre acesta din urmă cunoaştem că a fost un mare ctitor de lăcaşuri de cult, putând menţiona dintre acestea un edificiu impresionant al Iaşilor – este vorba despre Biserica „Trei Ierarhi”, cu o arhitectură de referinţă pentru ceea ce înseamnă ortodoxismul Europei de Est.

Etimologic, mănăstirea poartă, la fel ca satul în care este localizată, numele râului Humor. Izvoarele acestuia se găsesc în satul omonim, Mănăstirea Humorului.

Pictura, îndeosebi exterioară, a lăcaşului este, de asemenea, deosebit de impozantă. Mănăstirea Humor este una dintre primele mănăstiri care au pus în valoare fresca Moldovei medievale. Picturile Mănăstirii Humorului şi ale celei de la Voroneţ sunt şi cele mai bine păstrate. Ele au fost realizate la aproximativ 5 ani de la terminarea construcţiei efective a lăcaşului (începutul anului 1535). Pictorul care a realizat fresca mănăstirii este Toma de la Suceava, după cum îşi spunea, “pictor din Suceava, curtean al slăvitului şi măritului domn moldovean Petru Voevod”, într-un document datând din anul 1541. El ar fi întemeiat o şcoală de pictură la Suceava, loc unde s-au format majoritatea pictorilor care au zugrăvit faţadele bisericilor reprezentative din nordul Moldovei, precum Mănăstirea Moldoviţa. Remarcant în fresca Humorului este faptul că “Toma de la Suceava” era un pictor dacă nu desăvârşit, aproape de desăvârşire, care cunoştea bine obiceiurile şi tradiţiile româneşti în pictură, adăugând, de asemenea, elemente inovatoare din arta occidentală. Scenele reprezentate în fresca lăcaşului cuprind Asediul Constantinopolului, Judecata de Apoi şi Imn Fecioarei, printre altele.

Actualmente, Mănăstirea Humor face parte, împreună cu alte 6 biserici din nordul Moldovei, din patrimoniul cultural mondial, rămânând un simbol nealterat al culturii, tradiţiei şi religiei meleagurilor româneşti.

• Tereza Sinigalia, Oliviu Boldura, Monumente medievale din Bucovina, 2010

                                     “O inimă pricepută dobândeşte ştiinţa,

                           şi urechea celor înţelepţi caută ştiinţa.”             Proverbe 18:15

            Ne aflăm într-o perioadă a vieţii care se poate rezuma într-o oarecare măsură printr-un simplu cuvânt: şcoală. Ce este şcoala? Ea este mai mult decât o instituţie în care ne petrecem o bună parte din zi; şcoala reprezintă o perioadă în care cunoaştem – lucrurile din jurul nostru, pe noi înşine, principiile, valorile, lucrurile  în care credem –, descoperim, ne formăm propriile convingeri şi chiar scopurile vieţii noastre.

            Şcoala nu se rezumă numai la a învăţa; după cum spunea Nicolae Iorga, „şcoala cea mai bună e cea în care înveţi înainte de toate a învăţa.” Este, cu siguranţă, important să ne formăm atât o vastă cultură generală, cât şi diverse deprinderi care ne vor folosi mai departe în viaţă, este important să învăţăm lucruri utile pentru drumul pe care îl vom alege mai departe în viaţă, dar cel mai important este să învăţăm… a învăţa. Procesul de învăţare nu se încheie odată cu absolvirea şcolii (fie că vorbim despre liceu sau universitate), cel mai probabil procesul de învăţare durează tot timpul cât timp trăim. În altă ordine de idei, suntem cu atât mai câştigaţi cu cât investim în a învăţa mai mult decât noţiuni teoretice, şi începem să ne lărgim orizonturile în multiple direcţii.

            Ce putem învăţa? În ce să investim mai mult? Putem începe prin a petrece mai mult timp în liniştea naturii, analizând frumuseţea plantelor, măreţia arborilor, splendoarea cerului, gingăşia floricelelor, ordinea în care se desfăşoară fiecare proces. Natura este creaţia lui Dumnezeu, unul din mijloacele prin care Dumnezeu se revelează oamenilor. George Washington Carver, un om de ştiinţă american, spunea: „Natura este cel mai bun profesor şi prefer să învăţ câte ceva nou de la ea în timp ce alţii dorm. În ceasurile dinaintea răsăritului soarelui, Dumnezeu îmi arată ce proiecte trebuie să îndeplinesc peste zi sau în zilele următoare.” Putem învăţa de la natură atât de multe lucruri! De fapt, puţine sunt lucrurile despre care natura nu ne vorbeşte, nu ne învaţă. Putem descoperi cum să facem faţă situaţiilor dificile, cum să rămânem liniştiţi în mijlocul problemelor cotidiene; este de ajuns să privim, de exemplu, la felul în care un anotimp lasă graţios locul unui altuia, fără a opune niciun fel de rezistenţă. Privind la ordinea pe care Dumnezeu a rânduit-o în natură, ne putem propune să devenim la rândul nostru ordonaţi, să ne organizăm un program zilnic pe care să îl respectăm şi să ne stabilim un stil de lucru adecvat.

            Pe lângă creaţie, Dumnezeu se revelează prin Cuvântul Său. Autorul psalmului 119 spune: „Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele, şi o lumină pe cărarea mea.” Petrecând timp în studierea Cuvântului lui Dumnezeu, în primul rând ne vom întâlni cu El, singurul Dumnezeu viu şi adevărat, primind viaţă din El, iar prin acest lucru vom dobândi înţelepciune, vom găsi direcţie pentru deciziile pe care trebuie să le luăm, vom înţelege clar obiectivele pe care trebuie să le urmărim şi vom căpăta siguranţă că viaţa pe care o trăim are cu adevărat valoare!

            În momentul în care vom fi focalizaţi asupra învăţării ca modalitate prin care Îl vedem pe Dumnezeu în lucrurile pe care le învăţăm, vom dori să cunoaştem tot mai mult. Iar cunoscând din ce în ce mai mult, orizonturile noastre se vor lărgi, îngăduindu-ne să facem următorii paşi în viaţă pe deplin siguri de noi, şi de planul perfect al lui Dumnezeu pentru viaţa noastră!

Eu, cel puțin, mi-am pus aceste întrebări în ultimele luni, poate chiar ani. Și, mai ales cu sistemul din România, tind să cred că, dacă vrem să avem note „bune” (îmi voi spune părerea despre asta mai târziu), ar trebui să știm cam tot ce ni se predă – asta înseamnă română, matematică, biologie, fizică, chimie, informatică, engleză, franceză/germană, psihologie, logică…si lista mai poate continua. Eu, însă, cred că în liceu ar trebui să descoperim ce ne face cu adevărat plăcere să facem, nu doar învățăm pentru note. Cred că gimnaziul a fost perioada în care am aflat câte ceva din fiecare domeniu, acum ar fi timpul să ne concentrăm pe ceea ce ne interesează cu adevărat.

Și, ajungând la note, părerea mea a fost de multe ori întărită și de alte persoane. Dacă înveți de plăcere, nu pentru note, fii sigur că acestea din urmă vor ajunge, și vor reflecta pasiunea ta pentru acea materie. Dacă, în schimb, înveți pentru note, cu siguranță vei fi frustrat de fiecare dată când vei primi o notă proastă. E atât de simplu.

Sau cel puțin așa ar trebui să fie, dar cum media din liceu contează pentru facultalte, suntem împinși să învățăm și iar să învățăm… și să fim serioși – cât ne vom mai aminti peste 4-5 ani? Nu zic să nu învățăm la obiectele mai puțin plăcute, dar să încercăm să găsim o cale de mijloc…

Eu nu stiu dacă am găsit-o încă, însă ce stiu e că nu mai simt povara notelor, ci caut să fac o plăcere din a învăța, pentru că această sarcină mi-a fost încredințată deocamdată, și vreau să-L slăvesc pe Dumnezeu prin asta.

P.S. Știu că am folosit verbul a învăța de prea multe ori în acest post .

Avem inainte patru ani de liceu. Ne asteapta un nou inceput. Dar nu ne este frica de el, ci, din contra, asteptam sa vedem ce ne rezerva viitorul. Stim ca trebuie sa tindem spre absolut, sa ne invingem pe noi insine si sa nu uitam ca am fost creati nu pentru a stagna, ci pentru a lupta si a ne dori mereu un nou inceput. Si iata-ne acum in clipa hotaratoare, gata sa zburam spre zarile cunoasterii, pentru ca astfel sa dam contur puzzle’ului vietii..care asteapta..un nou inceput, iar si iar.

Răceală, răceală, cât te iubesc… //ironie ~.~

Pentru o mică listă, dureri de:

• ochi;
• spate;
• cap;
• tâmple;
• oase;
• gât;
• ^toate amestecate.

Aşa-i că iubesc răceala asta? Aşa-i, aşa-i… Mă ţine închisă în casă, legată de un ceas care sună de fiecare dată când trebuie luată pastila. Ce-am ajuns! Trei pastile pe zi! Eu, eu, EU care nu luam absolut nimic. Nu păţeam nimic.

Aşa-i că vreţi şi voi să răciţi să am cu cine sta o zi întreagă? *giggle*

Morala: nu vă plimbaţi cu picioarele goale prin balcon sau ajungeţi ca mine. Unlucky days…

Deoarece avem aceleasi drepturi suntem egali, dar cand vine vorba de a avea opinie proprie de a gindi intr-o maniera unica vorbim despre diferentiere. Prin simplu fapt ca rationam, avem o conceptie bine definita asupra lumii si ne definim pe noi insine prin ceea ce facem. Si totul se rezuma la un singur lucru: lupta dintre bine si rau. Ce vrem sa facem cu viata noastra si ce drum alegem.

Noi suntem ceea ce vrem sa fim e o prima regula din  existenta umana.

SUNTEM DOAR NOI INSINE

În afara cuvântului „rabi”, care este o formă politicoasă de adresare, primele cuvinte ale lui Nicodim sunt o afirmare a unei cunoaşteri deosebite. Învăţatul a spus „ştim”, începând astfel să recapituleze toate lucrurile pe care le cunoştea, sau credea că le cunoaşte: că Isus continua să facă multe minuni; că aceste minuni aveau menirea să-L autentifice ca Învăţător trimis de Dumnezeu; şi că, prin urmare, Isus este un om pe care trebuie să îl asculte. Din nefericire pentru Nicodim, Isus a răspuns că o astfel de abordare a cunoaşterii este greşită şi că Nicodim nu poate cunoaşte nimic până când nu trăieşte o transformare interioară, spirituală (Ioan 3:7).

Învăţatul Nicodim nu înţelege ceea ce spune Domnul, deşi în Vechiul Testament se vorbeşte despre naşterea din nou: „le voi da o altă inimă, şi voi pune un duh nou în voi. Voi lua din trupul lor inima de piatră, şi le voi da o inimă de carne..” (Ezechiel 11:19), “Vă voi stropi cu apă curată, şi veţi fi curăţiţi; vă voi curăţi de toate spurcăciunile voastre şi de toţi idolii voştri. Vă voi da o inimă nouă, şi voi pune în voi un duh nou; voi scoate din trupul vostru inima de piatră, şi vă voi da o inimă de carne. Voi pune Duhul Meu în voi, şi vă voi face să urmaţi poruncile Mele şi să păziţi şi să împliniţi legile Mele.” (Ezechiel 36:25-27). Remarcile ulterioare ale lui Nicodim dovedesc o recunoaştere implicit a lipsei sale de cunoaştere, deoarece începe să pună întrebări  (v. 4, 9). Isus l-a învăţat că adevarata cunoaştere începe cu cunoaşterea spiritual, cunoaşterea lui Dumnezeu, iar aceasta trebuie găsită în revelaţia de sine a lui Dumnezeu în Scripturi, în viaţa şi lucrarea lui Isus, lucrarea Mântuitorului.

Naşterea din nou înseamnă regenerare. Cristos îi spune lui Nicodim că ceea ce are el nevoie este un nou început, ca rezultat al noii vieţi a lui Dumnezeu sădită înăuntrul lui.

Lanţul uman a avut o lungime de aproximativ 45 de kilometri. Manifestanţii au făcut legătura dintre o centrală nucleară şi oraşul Stuttgart. Mai multe asociaţii ecologiste au lansat un apel pentru organizarea acestui protest, pentru a creşte presiunile asupra autorităţilor în ajunul scrutinului din landul Baden-Wurttemberg. Organizatorii au precizat că evenimentele din Japonia arată încă o dată cât de necontrolabilă şi periculoasă este energia nucleară.

Acţiunea de protest este îndreptată împotriva deciziei autorităţilor germane de a prelungi durata de exploatarea a centralelor nucleare din ţară. Germania trebuia să închidă progresiv, până în 2020, centralele sale nucleare. Însă, în toamna anului 2009, conservatorii şi liberalii din cadrul coaliţiei guvernamentale condusă de Angela Merkel au decis prelungirea funcţionării centralelor. Măsura este puternic criticată de partidele de opoziţie şi de activiştii de mediu. Aproximativ un sfert din electricitatea Germaniei este produsă de centralele nucleare.